Proiect eTwinning câștigător la faza județeană Made for Europe 2018

În data de 23 martie 2018 s-a desfășurat la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava etapa județeană a Concursului național Made for Europe.
Colegiul nostru a fost reprezentat de Mardari Dayana Raluca, elevă în clasa a XI a E, care a participat în concurs cu produsul final al proiectului eTwinning Photo Storytelling around Europe, un e-book cu mai multe povestiri create și ilustrate în colaborare de elevi din diferite țări participante la proiect.
Au participat 12 școli sucevene, 32 de produse prezentate și evaluate și s-au acordat 5 premii I, 2 premii II, un premiu III și un premiu de popularitate !
Dayana Mardari, îndrumată de prof. Melniciuc Maria, a obținut premiul I și va reprezenta județul Suceava la etapa națională ce se va desfășura la Constanța între 12 și 14 aprilie. Mult succes!